Stiu ca v-am dezamagit pe cei 2-3 care imi cititi blogul si care asteptati cu sufletul la gura viza de Canada, nemaipostatand nimic de cateva luni bune. Imi pare rau, dar asta n-a fost nimic. Ia sa vedeti acu dezamagirea dezamagirilor.
Ce-am mai facut? Pai nici nu stiu sa spun ce am mai facut. M-as risca sa spun ca nimic, desi ultimele luni le-am simtit ca pe cele mai grele de cand am venit aici. Si nu ca ni s-ar fi intampalt ceva rau sau ca nu ne-au mers treburile asa cum planuisem. Nu. Au fost niste luni cum cred ca n-am mai trait pana acum. Cum spuneam, nu am facut nimic concret, insa ne-am tot pus intrebari, am crezut ca am gasit raspunsu, am zis ca gata, asta e, pana a doua zi cand ne-am trezit ca iar nu stim raspunsul. Am facut planuri peste planuri care pareau the right way to do it azi, iar maine le anulam, ca intr-un final sa ajungem la aceeasi concluzie la care de fapt cred ca ajunsesem de mult, dar ne tot ascundeam dupa deget: ne intoarcem acasa.
Probabil ca toata lumea va spune ca suntem nebuni, in special cei care asteapta de ani de zile viza. Poate ca suntem nebuni, nu pot contesta asta, atata timp cat si eu am dubii asupra santatii mele mintale :)). Dar pentru noi asta pare, cel putin de aici si dupa un an si jumatate de “strainatate”, ca ar fi cel mai bine. Nu stiu daca dorul de familie si prieteni ne umbreste imaginea traiului in Romania, dar am ajuns la concluzia ca Romania nu e cea mai de rahat tara si Canada nu e Raiul pe Pamant (nici n-am crezut asta vreo data). Am decis ca ceea ce ne ofera Canada nu merita singuratatea si distanta fata de ai tai. Nu spun ca nu e bine in Canada, cred doar ca nu ni se potriveste noua. Este adevarat ca ne place civilizatia, faptul ca poti rezolva aproape orice cu un telefon, chiar sa iti inregistrezi o firma, ceea ce pentru cei din Romania pare de domeniul fantasticului. Cum am mai spus de atatea ori imi place cand merg la magazin si toata lumea spune “Hi!” zambindu-ti si nu te repede nimeni chiar daca pui o intrebare tampita, dar cu toate astea cand nu ai pe cine suna sa vorbestinimicuri la o cafea si cel mai bun prieten al tau la nevoie este cardul de credit, parca prefer sa se uite urat la mine vanzatoarea de la magazin, dar sa imi zambeasca prietenii si sa am pe cine suna cand am nevoie de ajutor sau doar am vazut ceva care mi-a atras atentia si vreau sa impartasesc cuiva.
In concluzie, nu stim daca am luat o decizie buna sau daca nu vom ajunge in Romania si ne vom trezi niste inadaptati ca in povestea unui imigrant in Canada care decide sa se intoarca acasa – circula pe net o gluma. Nici nu regretam ca am venit aici, pentru ca este o experienta si , in plus, daca nu faceam acest pas am fi trait mereu cu regretul ca nu am incercat.
Bafta tuturor!
13 responses to “De ce nu mai scriu pe blog”
Sincer, mie imi pare rau sa aud asta. Cred ca pana la urma trebuie sa fii dintr-un material foarte dur ca sa poti sa zici ca te doare fix in cot de relatiile umane si ca nu iti lipsesc prietenii. Iar asta trebuie sa o stie toti care isi doresc sa emigreze.
Eu sunt genul mai singur cuc si cu o durere maxima “in cot” cand ma gandesc la ce las acasa. Sper si vreau sa cred ca daca vreodata voi receni in Romania, macar sa nu fie pentru motivul de lipsa a prietenilor.
Drum bun Geo & the family!
Buna Geo! Parerea mea este sa nu te grabesti in aceasta decizie de a te intoartce acasa, ca odata intors , cam greu este sa mai ai curajul sa o iei din loc. Si-ti spun ca vei avea destule motive sa vrei sa o iei din loc de aici dupa ce vei sta vreo 2 luni (motivul nu ar fi numai vanzatoarea care-ti va vorbi urat). Acuma depinde la ce vii in Romania ,ca daca vii la un salar de vreo 1000 de euro pe luna si nu ai copii, atunci poate merita sa vii , dar altfel ,te sfatuiesc sa te mai gandesti. In Romania stii cat e frumos daupa ce te intorci? Vreo 2 luni , pana iti termini banutii facuti peste ocean, pe urma incepi sa dai din colt in colt ( cel putin aceasta a fost starea unor colegi de-ai mei care veneau din Canada in vacanta in RO, iar dupa ce terminau banii pe aici ziceau:gata cu distractia ,hai sa o luam din loc ca nu merge)De cat timp esti in Canada?
felicitari pentru hotararea luata.
voi stiti cel mai bine ce asteptari aveti de la viata si cum sa vi le impiliniti.
faceti ce credeti ca e bine si nu va uitati la nimeni ,ca pana la urma ,nimeni nu poate trai in locul vostru. podu’ e plin de sfaturi .
succes si ar fi bine daca ai continua sa mai scrii pe blog . este o xperienta de viata ,unica ,si poate fi oarecum utila si pentru altii.
numai bine!
Am avut discutii interminabile despre aceasta hotarare. Nu exista sfaturi bune pentru o astfel de decizie. O experienta de genul acesta, cum scria si comentatorul de mai sus, este unica si nimeni nu o poate anticipa. Inainte de a o avea poti sa vorbesti, sa negi, sa visezi, dar doar ceea ce se intampla la fata locului conteaza. Asa ca bafta in continuare!
Da, ai dreptate. Pana nu esti la fata locului nu stii ce si cum. Acum suntem entuziasmati nevoie mare, daca am putea pleca ieri ar fi perfect :D. Acum stim cum e unde mergem, deci n-ar trebui sa fim prea dezamagiti. Bafta si tie si daca te-oi suna din aeroport Toronto peste un timp sa nu te miri :)).
Draga Geo,
Ma bucur ca ai revenit acasa. Si sa mai scrii, da?
O decizie buna si curajoasa. Nu multi au curajul reintoarcerii pt ca il considera un esec. Insa pt ca nu o fac, ani de zile doar se lamenteaza si isi plang de mila. Felicitari pt forta de a actiona. Ar fi frumos daca blogul ar continua si dupa intoarcere.
Multumim de incurajari. Noi nu privim intoarcerea ca pe un esec, pentru ca exact cu gandul asta am plecat :ne palce stam, nu ne place ne intoarcem. Ceea ce am si facut. O sa incerc sa povestesc despre experienta revenirii pe plaiuri mioritice de indata ce ne asezam si noi la locul nostru.
Eu as fi stat inca doi ani sa iau cetatenia dupa care as pleca. Insa dupa un total de trei ani de Canada, toate aceste lamentari vor disparea, in schimb vor aparea prieteni locali, etc…. Aveam si eu regrete tare multe, in primii doi ani, apoi, peste doi ani si jumatate am plecat in vizita in tzara, ca sa ma conving ca imigrarea in Canada a fost cea mai buna decizie; a fost momentul in care orice regret a disparut, la fel ca si prietenii, si relatiile umane. Ochii care nu se vad se uita 😉 Orice decizie ati luat, va doresc doar bafta!
Salut ! Ce mai faceti ? V-ati relocat ? Sunteti bine ? Ar trebui un final la acest blog, asta in cazul in care nu vrei sa mai continui sa scrii aici !…Dar, un final, trebuie ! Noi, cititorii…
s-au facut 6luni de cand nu ati mai scris.
asteptam in cotinuare sa dati un semn.
hai ,ca suntem curiosi.
a trecut ceva timp de cand v-ati intors in romania, ne spuneti si noua cum vi se pare ?
cum este ?
numai bine sa fie !!
Citind cele de mai sus, parca ma vad pe mine cu 2 ani in urma, doar ca reintoarcerea mea nu a fost “voluntara” sa zicem asa.
Mie mi-a placut unde am stat, iar acum dupa 2 ani si nu pot spune decat ca a fost cea mai proasta decizie reintoarcerea in tara.Daca era dupa mine, eram plecata demult,sper sa nu patiti la fel, iar din cate am citit ati stat putin, eu am stat aproape 9 ani.Acum ne bate gandul sa luam drumul catre Canada, pentru ca aici in tara,nu am mai gasit nici prieteni,aproape nici familie, iar de restul nu mai zic.
Dar sunt convinsa ca mai devreme sau mai tarziu, vom pleca,din nou,poate tot in Europa, dar sincer nu voi duce dorul la ce las in urman nicio secunda!
Va doresc multa bafta si poate voi sunteti mai fericiti aici, ceea ce nu pot spune in cazul nostru, dar sa fim sanatosi, pentru ca atunci cand iti doresti un lucru cu tot sufletul, trebuie sa reusesti!
Astept cu nerabdare parerile voastre!