Dupa cum spuneam in primul post, o sa imi dau mult cu parerea pe aici. Azi o sa-mi dau cu parerea despre oamenii acestei tari. De fapt oamenii din zona metropolitana Halifax (HRM) ca doar cu astia intru in contact. In primele luni nu am luat contact foarte mult cu canadienii. Doar lucratorii din magazine, functionarii publici si soferii de autobuz. Care ma socau de fiecare data ca imi vorbeau frumos, ma intrebau how’re you today si mai si zambeau.

Apoi vin vecinii care, desi nu ma cunosteau, intrau cu mine in vorba, in lift relaxati si dezinvolti. De ma simteam cea mai acritura din oras, ca eu, neobisnuita cu felul asta de a te purta, aveam privirea aia de “ce, ne stim de undeva, ce te bagi in seama cu mine?”. Ba la un moment dat, intr-o zi insorita (astea-s rare in Nova Scotia) de primavara, iesind din bloc, ma trezesc ca striga unu de pe trotuarul celalalt: Nice day today, yeeeh? De am zis ca e nebun si am marit pasu sa nu se ia dupa mine. Instincte de conservare romanesti, ce sa le faci? El saracu era doar incantat ca in sfarsit avem si noi o zi frumoasa dupa atata nor si ceata. Am aflat ulterior ca asa se poarta oamenii aici. Le place sa-si exteriorizeze bucuria.

Dar apoi usor, usor m-am relaxat, am invatat sa le zambesc si eu, ba chiar port conversatii in lift cu vecinele mele mai varstnice. Astea-s cele mai prietenoase, iar mie mi-s simpatice, asa ca imi place sa vorbesc cu ele. Le si zambesc cu gura pana la urechi. Despre ce vorbim? Despre vreme, ca asta e subiectul lor preferat. Eu nu am auzit atata vorbarie despre vreme in viata mea. Inainte nici nu-mi pasa cum e vremea, doar stiam ca trebuie sa-mi iau umbrela daca ploua, in rest nu o bagam in seama. Acum, de cand toti imi spun vai ce soare, vai cum ploua, constientizez si eu acest aspect.

Dar sa lasam vremea si sa revenim la oile, aaa canadienii nostri. De 3 luni de zile muncesc si acum am de-a face cu alt fel de oameni sau doar petrec mai multa vreme cu ei. Si cum stam 9 ore/zi impreuna n-am cum sa nu-i observ. Ei par sa nu ma observe daca nu ii intreb eu de sanatate. In primele zile m-am intrebat cum or comunica oamenii astia intre ei atat timp cat ei stau toata ziua cu castile in urechi si asculta stand up comedy. Am tras concluzia ca asta asculta cand l-am auzit pe unu razand in hohote de unu singur. M-am uitat la el sa vad ce-o fi asa funny si am vazut ca e cablat, deci probabil o asculta ceva funny. Am doi colegi care stau cablati toata ziua, iar cand unu aude ceva amuzant in castile lui ii face semn celuilalt, isi scoate fiecare cate o casca din ureche si isi povestesc glumele pe care le-au auzit. Si uite asa trece ziua. Cand nu sunt cablati, dar asta rar, povestesc filme si “recita” replici din ele. Iar intre timp mai trag cate o ragaitura din aia puternica, cu gura deschisa, de zici ca le-o iesi si altceva pe gura, nu doar aer. Prima oara am zis ca a fost un accident, desi inculpatul nu si-a cerut scuze sau ceva, ba chiar a repetat figura si mai tarziu. Apoi am vazut ca toti fac la fel, deci trebuie sa ma invat sa traiesc cu asta. Inca nu m-am invatat desi sunt de mai mut de 2 luni cu ei. M-oi obisnui eu cu toate, sunt un om adaptabil, ca altfel nu plecam de nebuna in lume…